Există un „înainte” și un „după”. Poate a plecat cineva drag. Poate s-a încheiat o căsnicie de douăzeci de ani. Poate copiii au plecat de acasă și camera lor a rămas goală. Poate ai ieșit la pensie, ai pierdut un loc de muncă sau ai primit un diagnostic care ți-a schimbat planurile.
Și, într-o dimineață oarecare, te prinzi întrebându-te: „Cine sunt eu acum?”
Când auzim cuvântul „doliu”, ne gândim la pierderea unui om. Dar doliul e reacția noastră firească la orice pierdere importantă. Pierdem oameni, dar și roluri, vise, rutine, versiuni ale noastre.
O femeie care a fost mamă cu normă întreagă timp de douăzeci de ani poate trăi un doliu real când copiii pleacă, chiar dacă e mândră de ei. O femeie care și-a construit identitatea în jurul carierei poate simți că dispare când iese la pensie. Nu e exagerare. E pierderea unei părți din cine ai fost.
Iar aceste pierderi sunt adesea invizibile pentru ceilalți. Nimeni nu aduce flori când ai ieșit la pensie și te simți pierdută. Nimeni nu îți dă voie să plângi pentru un vis care nu s-a împlinit.
Am auzit de multe ori fraze ca: „A trecut un an, ar trebui să-ți revii.” Sau „Trebuie să fii puternică pentru ceilalți.” Sunt spuse cu intenții bune, dar dor.
Doliul nu merge în linie dreaptă. Vine în valuri. Ai zile bune și apoi, din senin, un miros, o melodie sau o dată din calendar te aruncă înapoi în durere. Nu înseamnă că dai înapoi. Înseamnă că iubirea și pierderea încă locuiesc împreună în tine.
Și nu există un fel „corect” de a jeli. Unele femei plâng mult. Altele nu pot plânge deloc și se întreabă dacă e ceva în neregulă cu ele. Unele vor să vorbească încontinuu despre cel plecat. Altele nu pot rosti numele lui. Toate sunt firești.
Întrebarea „cine sunt eu acum?”
După o mare pierdere, multe femei se simt ca într-o casă în care s-au mutat toate mobilele. Totul e familiar și, totuși, nimic nu mai e la locul lui.
Întrebarea „cine sunt eu acum?” poate fi înfricoșătoare. Dar poate fi, cu timpul, și o ușă. Pentru că ascunde și o altă întrebare, pe care poate nu ți-ai pus-o de mult: „Cine vreau să fiu de acum înainte?”
Nu trebuie să răspunzi azi. Nu trebuie să răspunzi singură.
Prin coaching, îți ofer un spațiu în care poți vorbi despre pierdere fără să te grăbești. Apoi, în ritmul tău, începem să privim și spre viitor. Ce valori au rămas neschimbate în tine? Ce ai iubit la viața de dinainte și ai vrea să duci mai departe? Ce lucruri mici îți pot aduce, azi, un strop de sens? Nu construim o viață nouă peste noapte. Punem cărămidă cu cărămidă.
Prin hipnoză, lucrăm cu ce cuvintele nu pot atinge. Într-o stare de relaxare profundă, îți poți lua rămas-bun așa cum poate nu ai apucat. Poți spune ce a rămas nespus. Poți găsi un loc interior, cald, în care cel drag sau partea din viața ta care s-a încheiat rămân cu tine, fără să te mai doară atât de tare. Multe femei descriu aceste momente ca pe o ușurare, ca și cum ar fi putut, în sfârșit, să lase jos un bagaj.
Nu promit că durerea va dispărea. Nu e nici scopul. Durerea pierderii e prețul iubirii, iar iubirea nu trebuie ștearsă. Ce putem face este ca durerea să devină mai ușor de purtat și să facă loc și pentru viață.
Dacă, la mult timp după pierdere, nu mai poți funcționa, nu mai poți dormi sau mânca, sau ai gânduri că nu mai vrei să trăiești, te rog să ceri ajutorul unui medic sau psiholog. Iar dacă te afli într-un moment de criză, sună la 112.
Ia-ți câteva minute și încearcă. Nu există răspunsuri greșite.
Aprinde o lumânare într-un moment liniștit al zilei. Stai câteva minute lângă ea și lasă să vină ce vine: amintiri, lacrimi, recunoștință, furie.
Apoi completează în gând sau pe hârtie: „Ce iau cu mine din ce am pierdut este…”
Poate e râsul lui, răbdarea ei, curajul pe care l-ai descoperit în tine în anii aceia. Pierderea ia mult. Dar nu poate lua tot.
Ce scrii rămâne doar în browserul tău.
Ședințele mele au loc online și durează în medie 60 de minute. Poți veni așa cum ești, în orice zi, în orice stare. Nu trebuie să fii „pregătită”.
Dacă viața ta s-a schimbat și nu mai știi unde e locul tău în ea, scrie-mi și stabilim o discuție gratuită. Vorbim despre ce ai pierdut și despre ce poate crește, încet, în locul acela. Nu trebuie să treci singură prin asta.
Câteva cookie-uri, cu grijă
Folosim cookie-urile necesare ca site-ul să funcționeze. Cu acordul tău, folosim și cookie-uri de statistică, ca să înțelegem ce pagini te ajută. Poți schimba alegerea oricând, din pagina Cookie-uri.