Ai scris un mesaj și l-ai șters de trei ori. Ai ales o rochie, apoi ai schimbat-o, pentru că „poate e prea mult”. Ai vrut să spui ce crezi la ședință, dar ai tăcut. Iar seara, în pat, ai reluat în minte fiecare privire, fiecare cuvânt, întrebându-te dacă nu cumva ai greșit cu ceva.
„Ce-o să zică lumea?” E o întrebare pe care multe dintre noi am auzit-o înainte să știm să vorbim. Ne-a fost spusă de bunici, de părinți, de profesori. Cu timpul, nu a mai fost nevoie să ne-o spună nimeni. Am început să ne-o spunem singure.
Nevoia de a fi acceptați e profund omenească. Pentru strămoșii noștri, să fii respins de grup însemna să rămâi singur în fața pericolelor. Creierul nostru încă poartă această memorie. De aceea o critică sau o privire rece pot durea aproape fizic.
La unele femei, nevoia asta a fost hrănită din copilărie. Ai fost iubită mai mult când ai fost cuminte, harnică, ascultătoare. Ai primit atenție când ai avut note bune, când ai ajutat, când nu ai deranjat. Și, fără să știi, ai învățat o regulă: „Sunt în siguranță doar dacă ceilalți mă plac.”
E o regulă care te-a protejat atunci. Astăzi, însă, te poate costa enorm.
După 25 de ani în bancă, m-am obișnuit să mă uit la costuri. Iar dependența de validare are un cost ascuns, pe care rar îl calculăm.
Te costă energie: fiecare decizie trece prin filtrul „ce vor crede ceilalți” și devine obositoare. Te costă timp: amâni lucruri pe care ți le dorești, așteptând să fii sigură că nimeni nu te va judeca. Te costă autenticitate: încet-încet, nu mai știi ce vrei tu și ce vor ceilalți de la tine. Și te costă liniște: pentru că aprobarea celorlalți nu e niciodată garantată, ai mereu ceva de păzit.
Iar cel mai trist e că, oricât ai da, nu e niciodată de ajuns. Validarea venită din afară se consumă repede, ca un bilet de tren. Mâine ai nevoie de altul.
Dacă te-ai regăsit în câteva dintre ele, nu e nimic de care să te rușinezi. E doar un semn că o parte din tine așteaptă să fie văzută.
Prin coaching, aducem la lumină credințele care te țin captivă. „Dacă spun ce cred, mă vor respinge.” „Dacă greșesc, nu mai valorez nimic.” Le privim împreună, cu blândețe, și ne întrebăm: sunt ele adevărate azi? Apoi exersăm pași mici: o părere spusă, o alegere făcută doar pentru tine, un „nu” mic. Fiecare pas e o dovadă că lumea nu se prăbușește.
Prin hipnoză, lucrăm acolo unde s-a născut regula veche. Într-o stare de relaxare profundă, îl poți întâlni pe copilul care a învățat că trebuie să fie pe placul tuturor. Îi poți spune, cu vocea adultului de azi, ceea ce poate nu i-a spus nimeni atunci: „Ești valoroasă așa cum ești.” Apoi exersăm în minte situații reale, în care rămâi calmă și întreagă, chiar dacă cineva nu e de acord cu tine.
Nu promit că n-o să-ți mai pese niciodată de părerea celorlalți. Nici nu e scopul. Ne pasă de oamenii pe care îi iubim și e firesc să fie așa. Scopul este ca părerea lor să fie un sfat pe care îl cinărești, nu o lege căreia te supui.
Dacă frica de judecată te face să eviți complet situațiile sociale sau îți aduce atacuri de panică, e important să vorbești și cu un medic sau un psiholog. Munca noastră poate fi un sprijin în plus.
Ia-ți câteva minute și încearcă. Nu există răspunsuri greșite.
De fiecare dată când te surprinzi gândind „ce-o să zică lumea?”, pune-ți alte două întrebări:
Nu trebuie să îți schimbi imediat alegerea. E suficient să observi că există și o voce a ta, nu doar vocea „lumii”.
Ce scrii rămâne doar în browserul tău.
Ședințele mele au loc online și durează în medie 60 de minute. Aici nu e nimeni care să te judece. E doar un spațiu cald în care poți fi tu.
Dacă simți că ai trăit destul pentru ochii altora, scrie-mi și stabilim o discuție gratuită. Vorbim despre ce îți dorești tu, cu adevărat. Poate e momentul să îți iei înapoi dreptul de a alege.
Câteva cookie-uri, cu grijă
Folosim cookie-urile necesare ca site-ul să funcționeze. Cu acordul tău, folosim și cookie-uri de statistică, ca să înțelegem ce pagini te ajută. Poți schimba alegerea oricând, din pagina Cookie-uri.